Comuna Suhaia, blocată de nămeţi. Primarul Cristi Barbu, personal, a dus alimente bătrânilor

Din cauza stratului gros de zăpadă, dar, mai ales, pe fondul viscolului, localitatea Suhaia a fost izolată de restul lumii. Atât pe sensul de mers dinspre Zimnicea, cât şi dinspre Viişoara accesul a fost blocat, pe unele porţiuni din carosabil stratul de omăt ajungând la peste un metru. Ca urmare a acestei situaţii, zeci de suhăieni s-au aflat în imposibilitatea de a-şi procura pâine şi alimentele necesare. Despre situaţia creată au fost anunţate şi instituţiile statului, însuşi prefectul Teodor Niţulescu evaluând la faţa locului operaţiile de deszăpezire.
Conform declaraţiei primarului Cristi Barbu, la nivelul unităţii teritoriale pe care o conduce, încă din perioada instituirii Codului Portocaliu s-au constituit echipe mixte care să monitorizeze situaţia.
Probleme au apărut la intrarea în comună, acolo unde vântul a dus zăpada pe carosabil, blocând astfel accesul, iar în ciuda efortului depus de utilajele de deszăpezire starea de fapt a rămas aceeaşi.
“În interiorul comunei, circulaţia nu este întreruptă, dar deplasarea se face cu dificultate şi în condiţii de iarnă. Prima măsură pe care am luat-o este ca localnicii să nu ducă lipsă de cele necesare, şi mă refer aici la pâine şi alimente. Am reuşit să aducem în comună mai multe produse alimentare, pe care, apoi, împreună cu echipa din primărie, le-am dus direct la locuinţele celor afectaţi”, a declarat edilul –şef  din Suhaia.
Acesta a mai precizat că la nivelul instituţiei pe care o conduce a instaurat termenul de “noapte albă” şi niciun salariat ce a fost desemnat să monitorizeze situaţia nu va avea liber până ce problemele de orice natură nu vor fi rezolvate.

2 comments for “Comuna Suhaia, blocată de nămeţi. Primarul Cristi Barbu, personal, a dus alimente bătrânilor

  1. dumba
    08/02/2012 at 4:36 PM

    strat de un metru pe carosabil? hai sa fim seriosi a nici in 54 nu a fost asa. auzi noapte alba. pai o sa fie mute nopti albe pentru primar ca incepe campania nu de alta

    • matilda
      08/02/2012 at 9:19 PM

      stratul de zapada a avut mai mult de un metru in unele locuri. Au mai fost si alte zone, spre exemplu la iesire din Mavrodin, acolo unde zapada avea cu mult peste un metru, aproape ca a acoperit gardurile oamenilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *